Exista o gramada de lucruri din trecut, care de cele mai multe ori iti afecteaza viitorul. Amintiri, trairi, relatii, sentimente, intamplari cu final fericit sau sumbru, lucruri care-ti lasa un gust amar sau unul deosebit de dulce si placut.
Amintiri din copilarie, de cand te-ai urcat in primul copac ca sa furi cirese, de cand te-ai julit in genunchi incercand sa sari un gard, de cand ai pasit pentru prima data intr-o incapere plina de oameni insa fara s-o tii pe mama de mana, de cand ai plecat pentru prima data din fata blocului fara stirea parintilor, de cand ai fumat prima data in lanul de porumb, de cand ai tinut-o prima oara de mana si ai sarutat-o timid pe obraz, de cand ai plans prima data, de cand ai facut sex prima data, de cand ai plecat din Bucuresti numai cu prietenii, de cand te-ai drogat prima data, de cand te-a alergat politia, de cand ai privit cerul singur pentru prima data...
Amintiri care, vrand-nevrand te sfasie, to dor, te fac sa sangerezi, te ameninta, te strivesc cu greutatea si amaraciunea lor; sau te bucura, te incanta, iti lipesc un zambet perfid pe fata, te fac sa zbori, te fac sa razi in hohote...
Pe care dintre ele vrei sa le pastrezi si pe cae sa le arunci? Alegere grea dat fiind ca, din oricare ai cate ceva de invatat, in oricare exista un fragment, esenta existentei tale de pana acum.
Nu exista parte dintr-o viata de om care sa nu aiba un scop: trairi si emotii, bucurii si tristeti, toate formeaza un puzzle imens din care rezulta experienta fiecaruia.
Nimic nu se pierde, totul se transforma.
Amintirile sunt ca jucariile vechi pentru un copil: in ciuda faptului ca are altele mai noi, nu se poate dezlipi de cele vechi, de cele langa care a dormit de cand se stie si asupra carora s-a imprimat acel parfum al persoanei insasi. Si totusi, trebuie sa le lase deopate, in lada lor masiva din lemn de cedru; pentru ca acel copil va creste, jucariile nu vor mai fi prioritatea lui cea dintai, ci viata insasi, viitorul si tot ce contine el.
Nu poti sa te agati de lucruri vechi si uzate decat in mica masura: poate pentru consolare, poate pentru sprijin; poate pentru faptul ca fac parte din tine.
Dai "stop" unor amintiri...apoi dai "repeat"...ca unui film pe care-l cunosti pe dinafara; derulezi pana la fazele placute pe care le repeti pentru ca iti induc un anumit sentiment, o anumita traire de moment, o anumita senzatie de care ti-era dor.
Apoi, la care dintre partile filmului ai fi in stare sa dai "delete"? P care dintre nenumaratele momente in care te simteai jalnic, patetic, dezgustator, pierdut, ai dori sa le stergi cu adevarat din viata ta? Si daca le-ai sterge, nu cumva s-ar strica tot puzzle-ul?
