Nu stiu ce ziceti voi, dar mie-mi place sa ma urc in poduri...

Stiti voi, camerele acelea de deasupra celorlalte camere, de obicei cu geamuri aburite in forma de triunghi...
poduri ce miros a lemn vechi, a praf si a naftalina...
poduri in care mai mult ca sigur vei gasi un cufar masiv si vechi de-al strabunicii Aglaia, umplut pana la refuz cu haine si accesorii dintr-o epoca trecuta, dar care si-au pastrat pana in zilele
noastre delicatetea miscarilor sau umbrele parfumurilor puternice, greoaie, Cartier sau Channel.

Esarfe, albume legate in piele rosie, scorojita, impodobite cu ciucuri grei de praf si poze sepia ale strabunicului in primii ani de armata sau ale bunicii, in primii ani de scoala, purtand sorturi albe, apretate si pampoane la capat de codite.
Scrisori patate cu cerneala si cafea neagra, cubaneza.
Cateva carti despre "Cum sa croiesti rochii pentru ocazii speciale" si "1001 preparate din ciuperci".
Un aparat vechi Smena cu care bunicul pozase palaria de paie a bunicii ce zbura neoprita peste mandarinii cruzi din Libia.
Cateva sticle goale de parfum "Tendre Poison", o pereche de manusi albe din matase, putin ingalbenite in capetele degetelor aratator si mijlociu de la port-tigaret-ul bunicii, bilete la teatru si la cinema inghesuite intr-un portofel din piele maron, o caciula de blana de vulpe polara care cam incepuse sa cheleasca pe alocuri, alte poze vechi cu pete decolorate in colturi, de parca picurase alcool pe ele.
Corsete dantelate, pojartiere, ciorapi de matase lungi cu benzi inflorate la capat, jartiere, sutiene ce miroseau au parfum de piele si de muzic-hall.

Poduri in care aerul innecacios si plin de praf iti intra in plamani si-ti da impresia ca ai inhalat acelasi aer ca si stramosii tai care au urcat acolo.
Ma uit in oglinda si parca ma vad imbracata cu o rochie rosie ala' Audrey Hepburn, cu manusi negre din dantela si palarie asortata, cu flori pe borurile stranse. Cu pudra roz in obraji si codite lungi de tus la capatul exterior al ochilor.
Imi imaginez strazile pe care ma plimb, pavate cu piatra cubica,aglomerate.
Bacaniile arhipline, terasele cu nenumarate flori in jardinierele din fier forjat, fuste "pepit" si pantofi cu toc decupati ce fac acel zgomot elegant, de doamna grabita. Ferestre deschise, cu draperii rosii din catifea ce lasa sa se auda din strada Frank Sinatra sau Little Richard. Decoratii impopotonate in stil victorian la fiecare colt de balcon.Vanzatori ambulanti de mere glazurate si jeleuri de fructe. Miros de cafea prospat macinata si de baloane de sampanie.
Fosnet de pungi de cadouri.
Edith Piaf de la patefonul magazinului de muzica, ticsit cu viniluri scumpe, de import.
Mama fugind spre papetaria de langa magazinul cu rochii de mireasa, in vitrina careia spera sa mai zareasca o data gheisha din portelan care zambeste fericita, tinand cat se poate de delicat cu ambele maini, o umbrela roz din hartie creponata.
Papusa care imi zambeste de-acum sters de pe marginea toaletei din cedru placat cu marmura de la capul patului meu.


De-asta ma atrag podurile. Sunt ca niste portaluri: vreau s-o revad pe strabunica, pac ma duc in pod, imi ingrop fata intr-una din rochiile ei de seara si deja mi-o imaginez langa mine, cum imi arunca o perche de pantofi de catifea neagra si ma pune sa probez cateva rochii ce-mi trebuiesc scurtate. Sau care-mi ofera o cana de ceai din fructe de padure, ghimbir si scortisoara. Sau bunicul care ma invata cum sa tin o pusca in mana si cum sa zic "te iubesc" in rusa. Care imi strecoara cateva ciubucuri colorate si cateva monede de ciocolata in buzunarul rochitei mele rosii.
Daaa, rochita mea rosie cu flori brodate pe unicul buzunar; buzunar in care de obicei ascundeam zahar cubic si felii de paine afundate in magiun de prune.

Rad. E cald. Suofocant chiar. Incep sa picotesc putin.
-Da bunico, e atat de cald la tine...si mirose a mandarine prospat curatate...dar bunicul cand vine? Nu nu mi-am facut patul bunico, e atat de cald...am lasat geamul deschis sa se aeriseasca. E frumos la tine, miroase a mandarine...

Stop.Replay.Stop.Delete.

Exista o gramada de lucruri din trecut, care de cele mai multe ori iti afecteaza viitorul. Amintiri, trairi, relatii, sentimente, intamplari cu final fericit sau sumbru, lucruri care-ti lasa un gust amar sau unul deosebit de dulce si placut.
Amintiri din copilarie, de cand te-ai urcat in primul copac ca sa furi cirese, de cand te-ai julit in genunchi incercand sa sari un gard, de cand ai pasit pentru prima data intr-o incapere plina de oameni insa fara s-o tii pe mama de mana, de cand ai plecat pentru prima data din fata blocului fara stirea parintilor, de cand ai fumat prima data in lanul de porumb, de cand ai tinut-o prima oara de mana si ai sarutat-o timid pe obraz, de cand ai plans prima data, de cand ai facut sex prima data, de cand ai plecat din Bucuresti numai cu prietenii, de cand te-ai drogat prima data, de cand te-a alergat politia, de cand ai privit cerul singur pentru prima data...
Amintiri care, vrand-nevrand te sfasie, to dor, te fac sa sangerezi, te ameninta, te strivesc cu greutatea si amaraciunea lor; sau te bucura, te incanta, iti lipesc un zambet perfid pe fata, te fac sa zbori, te fac sa razi in hohote...
Pe care dintre ele vrei sa le pastrezi si pe cae sa le arunci? Alegere grea dat fiind ca, din oricare ai cate ceva de invatat, in oricare exista un fragment, esenta existentei tale de pana acum.
Nu exista parte dintr-o viata de om care sa nu aiba un scop: trairi si emotii, bucurii si tristeti, toate formeaza un puzzle imens din care rezulta experienta fiecaruia.
Nimic nu se pierde, totul se transforma.

Amintirile sunt ca jucariile vechi pentru un copil: in ciuda faptului ca are altele mai noi, nu se poate dezlipi de cele vechi, de cele langa care a dormit de cand se stie si asupra carora s-a imprimat acel parfum al persoanei insasi. Si totusi, trebuie sa le lase deopate, in lada lor masiva din lemn de cedru; pentru ca acel copil va creste, jucariile nu vor mai fi prioritatea lui cea dintai, ci viata insasi, viitorul si tot ce contine el.

Nu poti sa te agati de lucruri vechi si uzate decat in mica masura: poate pentru consolare, poate pentru sprijin; poate pentru faptul ca fac parte din tine.

Dai "stop" unor amintiri...apoi dai "repeat"...ca unui film pe care-l cunosti pe dinafara; derulezi pana la fazele placute pe care le repeti pentru ca iti induc un anumit sentiment, o anumita traire de moment, o anumita senzatie de care ti-era dor.

Apoi, la care dintre partile filmului ai fi in stare sa dai "delete"? P care dintre nenumaratele momente in care te simteai jalnic, patetic, dezgustator, pierdut, ai dori sa le stergi cu adevarat din viata ta? Si daca le-ai sterge, nu cumva s-ar strica tot puzzle-ul?

Cine???!!!

Cine o sa fie langa tine cand ai nevoie de sprijin?
Pe cine o sa iei in brate cand ti-e frica?
Cine-ti va zambi cand te va vedea?
Cine te va invata?
Cine te va lasa sa urli pana te descarci?
Cine te va ajuta sa treci peste momentele grele?
Cu cine vei imparti apusul?
Cine iti va aduce cafeaua dimineata?

Cine??!! Nimeni.

Cui o sa-i pese de problemele tale?
Cui o sa-i spui secretele tale cele mai intunecate?
A cui mana o sa strangi cand ai emotii?
Pe umarul cui ai sa plangi?
Pe pieptul cui ai sa adormi linistit?
Cui poti sa-i incredintezi propria-ti viata?
Cui ii pasa de vorbele tale?
Cui ii pasa de ce gandesti?
Cui ii pasa de durerile tale sufletesti?

Cui??!! Nimanui...

Ganduri

Am fost nascuti intr-o societate care nu ne merita, din niste parinti care nu ne merita, niste prieteni care nu ne merita, pentru motive nemeritate.
Si cand zic ca nimeni nu ne merita, nu ma refer la faptul ca suntem genii sau fiinte cu capacitati supranaturale de care cei din jur nu merita sa beneficieze; ci ma refer la faptul ca avem inimi prea firave, prea bune si prea iubitoare pentru a rezista noroiului cu care suntem improscati zilnic de oamenii care se cred superiori noua dar care de fapt, nu ne inteleg.
Societatea actuala e bazata pe minciuna, tradare, lasitate si avaritie; cum ar putea inimile celor care dau totul pentru cei la care tin, care iarta si uita, sa supravietuieasca intr-o astfel de lume mizera?
Ei bine, nu supravietuiesc. Sau, in cel mai bun caz, ori isi schimba total perceptia asupra lumii, si devin la randul lor, rai, mincinosi, ipocriti, cu sufletele arse de ura; ori isi iau inima si o inchid intr-un seif impenetrabil, ca mai apoi s-o ingroape la 3000 de metri sub pamant si sa uite de ea, ori s-o foloseasca doar ocazional.
Nu merita sa-ti mai pierzi timpul incercand sa-i faci pe ceilalti sa te inteleaga, sa te accepte asa cum esti; pentru ca invariabil vei fi luat de prost si vei deveni bataia de joc a tututuror prin simplul fapt ca esti genul de om care e in stare sa faca orice pentru cel apropiat, ca esti in stare sa-ti dai ultimul sfant ca cel care se da prietenul tau sa se duca sa-si cumpere droguri, ca esti in stare sa-ti vinzi sufletul ca altul sa-si cumpere un Ferrari si o vila la munte.
Pentru acei care se gandesc la binele altora inaintea binelui propriu nu exista lume; decat lumea lor interioara cel mai probabil.
Acea camera goala, cu ferestre baricadate si usi batute in cuie, cu pereti scorojiti si parchet care scartaie la fiecare bataie a vantului; in acea camera sa iti afunzi gandurile bune, fericirea si dorinta de a-i ajuta pe cei carora le oferi totul pe tava si care, cand le intorci spatele te injura de mama cu o seninatate demna de un premiu Nobel pentru Pace.
In lumea asta infecta in care traim nu iti poti permite sa fi fericit, nu iti poti permite sa visezi copilareste la chestii roz si pufoase, la stelute si floricele colorate si curcubee; in schimb, esti bine primit in club daca te gandesti ca ar trebui sa mai lucrezi 10 ore in plus ca sa ai cu ce sa-ti hranesti cei 10 copii pe care i-ai facut ori ca esti prea prost, ori prea nesimtit, ori prea sarac ca sa folosesti un prezervativ; esti bine primit daca ii barfesti pe cei mai slabi de inger, daca ii calci in picioare pe cei care iti intind o mana si doresc sa-ti fie prieteni; esti si mai bine primit daca ai buzunarele pline de lucruri furate insa ai capul gol si esti al dreacu' de usor de manipulat de cei "superiori" (care sincer, sunt mai prosti decat ne-am putea da seama vreodata).
Pentru astfel de valori nu merita sa traiesti, nu merita sa-ti irosesti viata pretioasa.
Prefer sa fiu la 3 metri sub pamant decat sa ajung un astfel de om. Si daca ma insel, atunci inseamna ca am ajuns robot si e timpul sa ma deconctez de la priza care ma alimenteaza cu viata...

Scrum...

Asteptam in statia de la autobuz de aproximativ 10 minute. Deja tigarea pe care mi-o aprinsesem in prealabil se consumase pe jumatate, iar masina intarzia sa apara.
Frig afara,o mana inghetata pe filtrul tigarii si aburi iesindu-mi din plamani o data cu o considerabila cantitate de dioxid de carbon. Teava de esapament.
Umbra suava de caldura, el se opri in spatele meu. L-am simtit, imediat ce mi-am simtit aerul din plamani si nicotina absorbite de plamanii lui. Ma privea fix, cu niste ochi halucinogeni de un verde inchis spre mov.
Iar in acel moment am simtit ca, daca as deschide gura, as ramane fara suflet; puternica atractie magnetica.
Si totusi l-as fi lasat, l-as fi lasat sa-mi consume sufletul pe gura. L-as fi lasat sa ma soarba picatura cu picatura, l-as fi lasat sa-mi faca buzele sa sangereze.
L-as fi lasat sa-mi arda interiorul cu bricheta, sa-mi sparga inima in pumn si limba in dinti.L-as fi lasat sa ma faca sa ard, sa ma striveasca in brate.L-as fi lasat sa-mi scranteasca incheieturile mainilor in cearsafuri albe de bumbac.
L-as fi lasat sa ma muste de gat, de umeri si de spate, sa simt cum mi se tumefiaza pielea cu fiecare atingere.
L-as fi lasat sa ma lege cu corzile de la chitara si sa ma ciupeasca.
L-as fi lasat sa-mi franga coastele dintr-o muscatura, sa-mi rupa carnea dintr-o privire.
L-as fi lasat sa-mi imprastie parul pe parchetul vested al unei garsoniere goale, reci. Sa-i simt degetele cum se infig in pielea mea, unghiile cum trag amintiri dupa ele.
L-as fi lasat sa-mi bea cafeaua din palma, sa-mi suga fericirea din suflet.
L-as fi lasat sa ma lase moarta, fara suflare, fara viata, fara ganduri, sentimente, sange.
Sa-mi sarute amurgul din ochi.
M-am ars cu tigarea consumata deja pana la filtru. Buzele imi frig.
Masina spumega in statie asteptandu-ma sa urc. Am privit in urma. Am urcat in masina. Am plecat. M-am rupt de el. M-am trezit din vis. El inca dormea.

FREEDOM!!!

[So tie me up baby, break me down, suck me up,drown me in the sky, lift me up, rise along, never fall,never shatter,Heart, show me what you got!!!]
[Hold my hand, never Die, never Cry, stand UP! SHOUT!]
[Get drunk, run for me, sing for me, LOVE, crawl, grab stars, LIVE!] [Wish, JUMP!]
[...]

[Be my Heaven&Hell, my Hard&Heavy]

I'm your half, baby...so deal with it!

I'm your half, baby...scream my name like you'd scream yours...
Cam asa s-ar zice...
De fapt, asa s-ar sopti. Nu de alta dar de obicei tu esti cel care ridica vocea cand eu tac. Tu esti cel care adora muzica tare si miscarile bruste cand eu ascult muzica la casti.
Asa e...sau poate ma insel.
As putea sa zic ca ma cunosti, de fapt sunt sigura ca ma cunosti. Imi stii toate miscarile, toate genurile de priviri, toate genurile de limbaj; iar eu abea daca ghicesc ce simti.
Cunosti fiecare culoare pe care o capata ochii mei cand te privesc, si fiecare gust pe care-l capata gura mea cand te sarut.
Tutun.Ciocolata.Alcool.Cafea.Vise.
De asemenea, as putea sa zic ca eu sunt tu, cateodata cand imi vine sa urlu la tine pana-mi crapa plamanii, pana imi plesnesc venele,pana mi se tumefiaza gatul.
Nu stiu de ce, dar langa tine nu sunt eu. Sunt tu. Iti absorb sentimentele pana in punctul in care voi deveni un fel de "tu". O clona.O copie. Ceva care nu-ti va placea in orice caz. Sau poate ma vei placea pentru ca sunt ca tine, ca alerg, ca fumez, ca duhnesc a alcool si a miros de padure dupa ploaie, ca sunt nonconformista sau ca cel putin, asa imi doresc sa par, ca stau pe jos in loc sa stau pe banca, ca am oja de pe unghii scorojita si dermatograful intins.
Eu sunt tu.Sunt ca tine.Pentru ca asa ma vrei si nu cred ca as supravietui fiind altfel.Pentru ca asa sunt eu.
Sunt o blonda cu ochi verzi. Sunt un brunet cu genunchii juliti de la skate si miros de graff. Sunt un pletos cu 10 pierce-uri si-un tatuaj pe omoplatul stang. Sunt roscata de la colt careia i-ai cerut o tigare. Sunt tu.
Intelegi unde bat?

"Stay with me..I'm scared...don't leave..."

Asa cum noaptea se imbina cu ziua, asa cum marea atinge plaja, asa cum norii ating cerul.
Te completez pentru ca te iubesc, pentru ca nu pot fi eu definita ca fiinta umana fara existenta ta.
Pentru ca imi doresc sa fiu exact ceea ce vrei tu si nu-mi pasa de nimic altceva.
Sa ma trezesc dimineata, sa privesc in oglinda si sa zambesc. Sa te vad in fiecare reflexie pe o suprafata lucioasa.
Sa ma inconjor cu tine.
Sa ma inec in tine.

Si alte chestii siropoase de genul.

"Deal with my dreams bud, you'll be living in them."

Mda.

Buna dimineata Bucuresti...

Ora 5:30 dupa ceasul meu.Adica5:40.
Strazi gri, jegoase.Un aer apasator cu iz de canal si motorina.In locul obisnuitului rasarit de soare,creeat parca in ciuda standardelor pe care le oferim noi frumusetii lumesti;un amalgam de culori intre un galben palid,bolnavicios si un gri tomnatec,umed.
Oameni ce-si taraie pasii spre mijloace de transport mizere,afundati pana peste cap in mediocritatea impusa de o societate robotizata.
Nimic nu se poate citi pe fata niciunuia...nimic frumos vreau sa zic.Niciun zambet de dimineata,nicio urma de sarut fugar,primit cu repezala si totusi pasiune de la el/ea.Doar ochi injectati si o gura vulgara,pe ale carei buze se desfata invariabil,o tigare...sau mai bine zis un muc de tigare.
Cladiri negricioase,strazi infundate de gunoaie si singuratate.
Ilustratia unui oras care a fost candva infloritor.O pictura creeata in stil abstract ce reprezinta o societate deplorabil zugravita.Atat la propriu,cat si la figurat.
Un peisaj ce reprezinta tot ce nu ne-am dorit vreodata sa vedem,tot uratul de care fiecare fiinta in parte doreste sa se debaraseze...Si totusi,fara el,fara acest oras cladit pe bani aruncati pe fereastra,nu am avea cu ce sa comparam sublimul.Fara aces gol inconjurator nu am avea cu ce compara plinatatea inimii,indiferent de continutul ei suprficial,metafizic sau de oricare alt tip...Daca nu am avea oamenii rai,jegosi,distrugatori prin vorba si propria fiinta,nu i-am putea observa pe cei apropiati noua,nu i-am vedea pe cei carora merita sa le oferi o floare sau pur si simplu sa le zambesti cu toata bunatatea de care esti capabil.Fara acei oameni ipocriti si mincinosi,fara acei vagabonzi care cauta in gunoaie fara pic de jena,manati de o foame interminabila de ceea ce nu vor avea niciodata;sau fara acei aurolaci care sufla in pungi pe la colturi;noi,cei din caldura camerelor noastre,noi cei ce visam in stil adolescentin la placere interminabila,noi,cei care sunt mereu veseli,beti,fumati,pletosi fantezisti,ametiti,muzicieni,fericiti,artisti,indragostiti, nu putem exista ca valoare proprie...
Deci,buna dimineata Bucuresti!Buna dimineata tie,dama perversa ce sprijini colturile unor strazi mizere in cautare de vise!Buna dimineata tie,cersetor descult ce bati strazile astea infecte in cautar de aur pierdut!Buna dimineata tie,cetatene,tovarase,lucratorule,prietene si ce-oi mai fi!Buna dimineata!

O scrisoare netrimisa...

Timpul trece,amintirile raman...speranta ramane chiar daca este foarte instabila.Si totusi nu conteaza cat de mica este cat timp isi face simtita prezenta.
De obicei speranta ia forma ta,e ca un fel de umbra materializata in care exista tot ce-i mai bun in persoana creeatoare:optimism,veselie,fericire;ea este cea care te ajuta sa continui in momentele in care te pierzi cu firea,ea este cea care va privi mereu spre partea insorita a orizontului in ciuda faptului ca poate,in scurt timp,orizontul va fi acoperit de noapte.

Stateam si ma gandeam,in una din noptile insomniace cu miros de luna plina,daca ea mai exista oare in mine.S-ar putea sa mai fie...s-ar putea sa nu.Si ii duc dorul.
In ultima vreme a devenit aproape indispensabila pentru mine,a ajuns unicul mod de sustinere pentru cladirile din sufletul meu care stau sa se prabuseasca.
Subconstientul meu ma indeamna sa cred ca totusi n-am pierdut inca...nu te-am pierdut inca.
Am ajuns sa cred ca totusi,locul din inima ta care o data a fost al meu,a ramas al meu si e atat de bine!Un loc in inima ta,chiar daca este aproape imprceptibil si supracarbonizat de ura,macar e al meu!E tot ce mi-a mai ramas de la tine,o ultima farama de amintire.
In acest loc micut m-am proiectat eu,m-am recreeat exact asa cum mi-am dorit sa ma stii si sa ma tii minte,asa cum am incercat sa fiu si totusi am esuat lamentabil,exact cum m-ai descoperit de fapt,la inceput:tot ce aveai nevoie,imaginea pe care ti-ai creeat-o in acel mic coltisor din inima ta,imaginea mea.
Doare foarte tare sa stiu ca ai alterat-o deliberat,ca ai mulat-o de fapt,dupa orgoliul tau,nu dupa visele tale.
Doare sa stiu ca ai vrut si vrei s-o stergi.
Doare pentru ca stiu ca dorintele mele au fost motivate.Doare ca inca sunt.
Doare cand mana ta o cauta pe-a altcuiva si nu pe a mea.
Doare cand zambetul tau e indreptat spre altcineva si nu spre mine.
Doare cand vad camera mea atat de goala si ma simt atat de singura.
Doare cand strazile si noptile de cerneala cu pete instelate,nopti in care nu dormeam doar ca sa zambesc gandindu-ma la tine;imi amintesc de tine.
Doare cand nu-ti pasa.
Doare cand esti rece.
Doare cand nu crezi.
Doare cand esti orb.
Doare cand te impotrivesti.Pur si simplu doare...sa vad cum iti impui sa uiti.De mine.De tine.De noi.Doare cand ma fortezi sa te uit,si doare ca stii ca nu pot s-o fac.
O stii mult prea bine.O simti in acea bucatica din tine care a fost candva a mea.Bucatica din inima ta in care eu te-am iubit..si probabil inca o fac.
Exact cum speram ca vei fi...ai fost.Tot ce aveam nevoie la randul meu.Si probabil inca esti.
Si stii ca doare.Nepasarea doare cel mai tare.


"TE URASC!!!!"

...Stiu....Si eu te iubesc.....

Cand carnea se desface ca o carte....

Fiecare persoana se priveste in oglinda.Si bineinteles,de fiecare data cand se priveste in oglinda, vede, reflectate in sticla transparenta dublata de o foita ocazional de argint, tot ce doreste si evident,tot ce nu doreste sa vada la un om demn de o integritate sociala exemplara:de o parte a zidului modestie,integritate, curaj,determinare,imaginatie,sociabilitate, iar de cealalta parte a zidului minciuna,lasitate,lenevie,batjocura,neincredere si multe altele.
Si cum e de asteptat,orice persoana se dezbraca in oglinda de hainele curate,calcate,aranjate sau sifonate,murdare,rupte, si ridica bisturiul de pe raftul de langa obiectul reflectant.
Si in momentul in care au scapat de orice sentiment de teama sau neincredere,incep autopsia din dorinta amara,dureroasa de a se descoperi pe ei insisi in adancurile fiintei lor calde,tremuratoare de viata si idei.
Bisturiul aluneca usor in piele, luceste intre bucatile de carne frageda,rosiatica si cade in gol, in cavernele unui suflet crestat de griji si vise fluide.
Orice persoana in acest caz, pate opta spre a afla ce exita in adancul interiorului propriu,sau se poate multumi doar cu pojghita matasoasa ce acopera interiorul innegurat de vreme, insa nu ar fi niciodata de ajuns.
Vedeti voi,cei care prefera sa pluteasca pe linia pielii,sunt incercati de o superficialitate meticuloasa in existenta ei.Acest tip de persoana ia fiecare obiect in parte si il studiaza sarguincios,aparent pe toate laturile si din toate punctele de vedere.Insa adancurile oceanului de materie din care este creat,raman simple mituri inspre care nu se avanta,de teama sau din dezinteres.Ei bine,acest tip de persoana nu va avea niciodata nimic de castigat.Absolut nimic.De ce? Pentru ca au un tip de gandire liniar sau axial,se indreapta intr-o singura directie,se loveste de ziduri si ricoseaza in alte obicte pe care,in continuitatea implementata in ele, le inconjoara ca pe primul si apoi iar ricoseaza in el si tinde spre altul.
Tipul de persoana care insa a reusit sa infiga bisturiul adanc in carne fara frica sau remuscari,transfigurate de o sete de cunoastere imbatabila,sunt cele care vor ajunge mereu in punctul de lumina spre care tind toate constiintele ce se vor impacate cu sine. Aceste persoane/constiinte vor fi cele care se vor descoperi de fiecare data cand ranile trasate de bisturiu se vor deschide la comanda, mai diferite,mai noi,mai bune sau in orice caz,niciodata la fel, ajungand poate sa atinga acel punct luminos pre care tindem cu totii in viata.


In final,de cate ori pe zi te privesti in oglinda? Si de cate ori pe zi te scufunzi in propria-ti constiinta ca sa afli daca in adancul ei,ai stocat tot ce trebuie pentru a trece la un nou nivel,de a urca o noua scara spre gaura neagra in care se afla toate dorintele si aspiratiile noastre pe care le vedem oglindite in noi de fiecare data cand ne privim in foita de argint?