Thursday, January 29, 2009

Ganduri


Am fost nascuti intr-o societate care nu ne merita, din niste parinti care nu ne merita, niste prieteni care nu ne merita, pentru motive nemeritate.
Si cand zic ca nimeni nu ne merita, nu ma refer la faptul ca suntem genii sau fiinte cu capacitati supranaturale de care cei din jur nu merita sa beneficieze; ci ma refer la faptul ca avem inimi prea firave, prea bune si prea iubitoare pentru a rezista noroiului cu care suntem improscati zilnic de oamenii care se cred superiori noua dar care de fapt, nu ne inteleg.
Societatea actuala e bazata pe minciuna, tradare, lasitate si avaritie; cum ar putea inimile celor care dau totul pentru cei la care tin, care iarta si uita, sa supravietuieasca intr-o astfel de lume mizera?
Ei bine, nu supravietuiesc. Sau, in cel mai bun caz, ori isi schimba total perceptia asupra lumii, si devin la randul lor, rai, mincinosi, ipocriti, cu sufletele arse de ura; ori isi iau inima si o inchid intr-un seif impenetrabil, ca mai apoi s-o ingroape la 3000 de metri sub pamant si sa uite de ea, ori s-o foloseasca doar ocazional.
Nu merita sa-ti mai pierzi timpul incercand sa-i faci pe ceilalti sa te inteleaga, sa te accepte asa cum esti; pentru ca invariabil vei fi luat de prost si vei deveni bataia de joc a tututuror prin simplul fapt ca esti genul de om care e in stare sa faca orice pentru cel apropiat, ca esti in stare sa-ti dai ultimul sfant ca cel care se da prietenul tau sa se duca sa-si cumpere droguri, ca esti in stare sa-ti vinzi sufletul ca altul sa-si cumpere un Ferrari si o vila la munte.
Pentru acei care se gandesc la binele altora inaintea binelui propriu nu exista lume; decat lumea lor interioara cel mai probabil.
Acea camera goala, cu ferestre baricadate si usi batute in cuie, cu pereti scorojiti si parchet care scartaie la fiecare bataie a vantului; in acea camera sa iti afunzi gandurile bune, fericirea si dorinta de a-i ajuta pe cei carora le oferi totul pe tava si care, cand le intorci spatele te injura de mama cu o seninatate demna de un premiu Nobel pentru Pace.
In lumea asta infecta in care traim nu iti poti permite sa fi fericit, nu iti poti permite sa visezi copilareste la chestii roz si pufoase, la stelute si floricele colorate si curcubee; in schimb, esti bine primit in club daca te gandesti ca ar trebui sa mai lucrezi 10 ore in plus ca sa ai cu ce sa-ti hranesti cei 10 copii pe care i-ai facut ori ca esti prea prost, ori prea nesimtit, ori prea sarac ca sa folosesti un prezervativ; esti bine primit daca ii barfesti pe cei mai slabi de inger, daca ii calci in picioare pe cei care iti intind o mana si doresc sa-ti fie prieteni; esti si mai bine primit daca ai buzunarele pline de lucruri furate insa ai capul gol si esti al dreacu' de usor de manipulat de cei "superiori" (care sincer, sunt mai prosti decat ne-am putea da seama vreodata).
Pentru astfel de valori nu merita sa traiesti, nu merita sa-ti irosesti viata pretioasa.
Prefer sa fiu la 3 metri sub pamant decat sa ajung un astfel de om. Si daca ma insel, atunci inseamna ca am ajuns robot si e timpul sa ma deconctez de la priza care ma alimenteaza cu viata...

1 comment:

Spiritualization said...

well nu pot decat sa iti dau dreptate si sa confirm o realitate deja gustata de 9 zerouri si un 7 de oameni care in mod majoritar ne impartasesc planeta. intelegerea umana in ceea ce priveste viata e cat se poate de diversa. daca ar fi sa spun ce ar trebui facut pentru a exista o comuniune intre toti si toate as lua premiul nobel pentru pace la propriu [ca tot l-ai pomenit].
Ideea e sa nu iti ascunzi sentimentele si mai ales iubirea in spatele fricii niciodata. O contopire intre miserupism si iubire ar crea o intelepciune medie urbana a secolului actual de care avem cu atata ardoare nevoie. nu cunosc pe nimeni absolut deloc ci doar pe mine . si ce simt pentru tine. asta stiu pana la Vallhala si inapoi cu trenu. nu stiu ce iti ofera ce si cine si cat ,dar stiu cat voiesc eu sa iti ofer tie . Esti cea mai mirifica inventie care am vazut-o,simtit-o,auzit-o,trait-o de cand m-am nascut si sincer spun ca e chiar nemaipomenit sa simt fericirea cand ma gandesc la tine. sa simt ca sunt indestructibil in armura de iubire si scutul de cuvinte. armura si scut care merg in tandem pentru a exprima ce simt pentru tine,fiinta mirobolanta. OM unic si iubit.