Intersectie...

Era in metrou....asezata intr-un colt cu castile in urechi,total deconectata de lumea inconjuratoare chiar daca lumea ce o inconjura parea sa fie conectata la ea...toti laolalta,bunici si tineri de-o potriva o priveau in mod frecvent...probabil din cauza cantecului ce i se prelingea pe buze si a ritmului ce vibra in bara de metal de langa ea...
Nu era ceva neobijnuit pentru ea,insa ei considerau acest lucru neobijnuit si de aceea o priveau din cand in cand,in intervale incoerente de timp...
Era galagie, ca in orice metrou plin cu oameni miscati de diferite ganduri si preocupari banale, insa nimic nu o putea deranja in acel moment,cand tocmai deschisese cutiuta ei cu vise.
Nu era ceva iesit din comun,era pur si simplu unul din momentele in care intervalurile dintre statii pareau infinit de lungi si implictit,perfecte pentru a se pierde in spatiul ei,atat de vital in momentele de criza sau de exces de plictiseala,cum era momentul de fata spre exemplu.
Metroul mergea in continuare,fara sa schiteze niciun gest cum ca ar dori sa se opreasca si sa rasufle un minut,ceea ce dadea senzatia de napasare totala vis-a-vis de vietile calatorilor.
Ea tot in coltisorul ei ramasese, poate devenise putin mai visatoare ca de obicei, dar nu-i pasa pentru ca stia ca nici celorlalti nu le pasa...nu se simtea singura si probabil nici n-ar fi avut cum din cauza aglomeratiei din metrou... nu cunoastea pe nimeni insa avea senzatia k toti o cunosc, si nu era prea departe de adevar...era in mintea tuturor chiar daca ea nu era constienta de lucrul asta, si le zambea mereu, in acelasi mod detasat de fiecare data;si daca nu ar fi fost atat de ocupati, poate i-ar fi intors si ei zambetul...insa ea oricum stia ca primeste destule zambete intr-unul singur,zilnic,la ora 1:30,poate chiar 2:30, in functie de situatie, si ii era de ajuns...
Acum chiar era deconectata de restul lumii...se conectase la sarutul lui intins pe unul din scaunele albastre din dreapta ei,se inconjurase cu bratele si parfumul lui diafan si apoi cazuse in visele lui dulci si ametitoare, de care devenise dependenta pe parcursul oricarei reverii..
Stia ca el o astepta de mult,si-i simtea dorinta de a o revedea vibrandu-i in vene ametitor de repede pana in punctul in care isi simti cusca toracica umflata la maxim...
Metroul in care ea mai avea putin si-si pierdea respiratia se intalni cu un altul pentru o fractiune de secunda,dupa care amandoua au trecut spre o alta iesire din tunel...metroul ei privea inspre viitor,pe cand celalalt se infundase in intunericul trecutului.
Acum intelegea cat de frumos este sa treci prin trecut cu o viteza potrivita incat sa-ti revezi amintirile, si apoi sa te intorci cu privirea spre viitor,sa te opresti intr-un punct si apoi sa pornesti iar la drum fara sa te uiti innapoi;singurul punct de sprijin fiind de fapt placerea de a te reintoarce in trecut o data ce metroul schimba ruta,insa fara sa te opresti, sa continui sa mergi,cu privirea inainte spre razele soarelui de la suprafata...
Cand a ajuns intr-un final in statie si a iesit la suprafata,era deja seara...

Solidaritate...

Pentru tine,maine am sa port cercei rosii....rosii ca focul ce arde mocnit in sufletul tau,rosu ca pasiunea arzatoare ce zace in tine si pe care totusi o tii captiva in cusca toracica...
Poate pentru tine,imi voi lasa parul liber,liber sa simta adierea vantului,liber sa-ti atinga obrajii de fiecare data cand intorc capul,liber ca sa-l poti invarti de doua ori pe deget...
Daca stau sa ma mai gandesc putin, pentru tine imi voi lega o sfoara la mana,o sfoara cu care imi leg sufletul de al tau,o sfoara albastra,albastra ca cerul,albastra ca....
Si neindoios pentru tine,pentru tine voi asculta toata ziua "Rain" si voi fi melancolica,voi fi visatoare si blanda, voi fi plina de zambete ascunse,zambete pe coare doar tu le poti citi in ochii mei...
Pentru tine voi desena cateva stelute in culorile tale preferate pe care mai apoi ti le voi lipi pe umeri..
Si desigur,pentru tine nu voi mai fuma maine,poate doar o singura tigare,inainte de despartire...o voi fuma langa tine,fara sa-mi fie teama,pe un colt de trotuar,poate chiar sub un liliac pe jumatate inflorit in amiaza primaverii...
Pentru tine, nu voi mai bea cafeaua rece,ci va fi fierbinte, fierbinte ca sangele ce ne curge-n vene,fierbinte ca soarele rosiatic din apus...
Pentru tine voi tace, si te voi lasa sa-mi citesti dorintele pe buze,sa ma saruti cu sete si sa ma musti de buza de jos...
Pentru tine voi plange,daca e nevoie,lacrimi amare,ca mai apoi sa ma strangi in brate si sa-mi soptesti ca nu vei pleca niciodata....



[P.S.: pentru momentele in care ma privesti indelung si-mi citesti gandurile...chiar daca nu vei fi poate niciodata legat de sfoara mea albastra,din solidaritate pentru suferinta ta de zi cu zi...ceea ce te face un om special...pentru mine...si pentru tine...]

Vizualizati blogul....

Vizualizeaza-l daca poti si ai tupeu si apoi spune-mi, ce vezi?
[blink]
Vezi mii de omuleti verzi, fosforescenti, platonici, alergand haotic in randuri irelevante, scrise in 5 minute.Te gandesti:[Better not blink,better not think.].Diagnostic paralel cu ideea de baza:de fapt sunt niste omuleti roz pe norisori bleu de vata de zahar.Te gandesti:[Vata de zahar...mmmm]
[blink twice,think twice]
Aberatie?Nu, inspiratie de moment.
De ce continua?De placere.
Mai are rost sa continuu?Binenteles ca are rost sa continui, doar e o pierdere de vreme din guma de mestecat lipita de banci,de grafiiti-uri pe pereti si de muste pe tavan.
Chiar nu mai inteleg nimic..[Do you want to see the light?]...Nici nu trebuie,am zis eu ca ar trebui sa intlegi ceva?E doar o simpla aberatie, ce te face sa te crezi atat de special si atat de filozof incat sa intelegi ce am aranjat eu aici, intr-un stil foarte dezordonat de altfel?
Efecte secundare?Evident ca exista si efecte secundare...ce medicament cunosti care sa n-aiba efecte secundare...o stai, exista...exista?Probabil o sa vezi niste OZN-uri pe cer la noapte dar nu garantez...E o conspiratie la mijloc,iti spun eu...
Plictisitor...Stiu, asa ma simt si eu in momentul asta...Citeam in ziar despre niste prosti imbracati in costum,dand legi pe la TV ca de, acasa nu-i asculta nimeni si mi-am dat seama cateodata, cand visez ca sunt cumparati pentru mine si ma simt ca la carnaval-ma distrez uitandu-ma la ei.
Deci, visezi? Evident ca visez, visez si acum, nu ti se pare?Sau poate iti imaginezi ca scriu porcaria asta cand sunt lucida?E doar un "pamflet"(nu am folosit corect termenul tocmai pentru a evidentia starea ciudata in care ma aflu...ma aflu,deci exist zice profa de filosofie...la dreacu' paranteza asta devine prea lunga...).
Revenind la subiect, tu ce faci?Mai esti?Daca da, ridica o mana, sari intr-un picior de 3 ori si apoi i-ati zborul pe geam.Acum mai esti?Daca da, inseamna ca ti-ai depasit conditia execrabila de viata si tinzi spre ceva mai mult decat...pamantul.
Aberatie in toata regula...chiar daca este un lucru adevarat,nu vrei sa-l accepti si continui sa citesti.
Deci,neata!m-am trezit, si noapte buna tie.Iti dau voie sa bei un pahar de coca-cola si sa te culci la loc.
[Don't blink, just close your eyes and imagine yourself at the beggining of this text.]


[green thunder: ... it doesen`t seem to make any sense
zuzufairy: it doesn't, does it?
green thunder: it`s zuzuish
zuzufairy: that's the whole point]

Poate

Afara ploua....Stau cu cana de cafea in mana si privesc pe geam la cerul ca de vata de zahar...ploua in continuare, cu stropi grei ce mi se lovesc de geam, facand abstractie de dorinta mea arzatoare de soare.
Privesc la cana pe jumatate goala si parca as fuma o tigare, insa nu imi pot lua libertatea asta momentan...Mi s-a uscat gura si ma uit la cana de cafea insa nu ma mai atrage in niciun fel, asa ca o las deoparte si incep sa privesc pe geam din nou...
Ce bine ar fi fost sa fi aici...poate am fi vorbit despre ceva banal, insa nu m-ar fi deranjat pentru ca as stii ca e ceva normal , si ti-as fi zambit, poate as fi ras chiar...Te-as fi privit cum duci tzigarea la buze si cum tragi cu nesat din filtru, povestindu-mi despre stele sau despre cheful tau de munte...poate m-ai fi privit innapoi, cum ma joc cu pahetul tau de tigari, distrasa de foita de plastic ce-l imbraca...M-ai intreba ce fac, iar eu as ridica privirea si ti-as raspunde ca ma joc...poate te-as fi luat de mana peste masa, ti-as fi suras cald si m-as fi ridicat ca mai apoi sa ma asez la tine in brate...poate ai fi stins tigarea si m-ai fi imbratisat,lasandu-ti capul pe umarul meu...poate ti-ai fi bagat mana in parul meu si mai fi sarutat,iar eu mi-as fi agatat mainile de umerii tai si te-as fi strans in brate...poate n-ar mai fi plouat asa de tare in sufletul meu acum,incat sa ma ridic si sa te sun, sa te intreb ce faci sa-ti spun ca mi-e dor si ca mi s-a racit cafeaua...poat ai fi venit...sau...poate nu....

Simt ca ar trebui sa-mi fi aproape si totusi nu esti...simt ca ar trebui sa-mi oferi mana ta mereu calda, insa tu nu mi-o intinzi...simt ca ar trebui sa fii langa mine, acum cand lumea mea e pe cale sa se prabuseasca, insa tu unde esti?...simt ca ar trebui sa primesc un raspuns, insa se aude doar ecoul meu in departare.
Ma amuz la gandul ca am crezut in chestia asta care se numea "noi". Ma amuz la gandul ca am avut puterea sa cred in tine pana la capat si totusi mi-ai inselat asteptarile, iar si iar si iar....Nu credeam ca tocmai tu, dintre toate persoanele la care tin peste masura de mult, sa ma faci sa ma simt rece si distanta cand tocmai tu cu caldura ta trebuia sa ma readuci pe pamant...si totusi tu, tu cu ochii tai verzi m-ai facut sa uit de tot ce e rational in mine, m-ai facut sa gresesc la fiecare pas si mai ales, sa ma intreb daca asa sunt eu cu adevarat.
Poate asa sunt eu, poate asa esti si tu si din cauza asta acum incerc s-o iau pe un drum diferit de al tau, sa ma indepartez de ceea ce se numea candva "noi", "noi amandoi", rupti de lume undeva pe canapea sau undeva in patul tau, cu muzica ta, cu gandurile tale...
Mi-e dor, si totusi mi-e atat de frig si asta ma impiedica sa mai simt, sa mai cred ca vei veni candva inapoi, ca ma vei mai strange o data in brate, ca ma vei mai saruta pe frunte, ca ma vei mai saruta pe gat asa cum numai tu stii cat de mult imi place...vom mai fii vreodata "noi" asa cum eram la inceput?spune-mi, sopteste-mi in ureche,vei mai fi ingerul meu?

Sentiment vs. Ratiune

Inceputul unei idei. Ideea incepe de la un punct mic si negru, se extinde intr-o linie si apoi, prin diferitele trairi, capata o forma ,insa nu e niciodata la fel. Poate fi un cerc, un patrat, sau poate fi chiar o inima. Inima mea. Inima mea nu e intotdeauna la fel; nu conteaza daca mediul inconjurator ramane la fel, daca oamenii din jur sunt si se comporta la fel; inima mea va fi mereu de alta forma. Azi, spre exemplu avea forma de caiet. S-a deschis dintr-o data si a inceput sa-si rasfire paginile sub privirile calde ale ochilor mei. Nu mare mi-a fost uimirea cand s-a oprit de cateva ori, ametita de ce a gasit in interior,adanc incrustate in catifea mov:erau visele mele.Zambeam.Dar cand le-am revazut, n-am mai zambit cum de altfel n-o fac nici acum.N-am mai zambit cu adevarat de mult timp si nici inima mea nu se mira ca nu zambesc... "De ce nu zambesti?"Ma intreaba in soapta, in linistea cearsafurilor mele. "Pentru ca nu a rasarit sorele inca." "Si cand va rasari,promiti sa-mi zambesti macar 1 minut?" "Nu."I-am raspuns si am inchis ochii, incercand sa imi golesc mintea. Cam asa se intampla in fiecare noapte inainte sa adorm;doreste mereu sa intre in viata mea insa eu o indepartez, spunandu-i ca sunt prea superficiala ca sa ii las loc de trecere spre lumina calda a diminetii. Asta inseamna iubirea pentru mine, o dimineata eterna si proaspata ca intr-un tablou al unui oarecare pictor amator. Nu e perfecta, insa daca o privesti de mai multe ori ajungi sa-i dai tu forma perfecta. Inima imi tresare la un moment dat, si speriata isi intoarce caldura catre mine, intreband: "Dar parca iubesti acum?Cum poti sa spui ca nu ai vazut dimineata pana acum?" "Dimineata cu care esti obijnuita nu este decat un fragment de dorinta expus pe geam la ora 6:30 in fiecare zi.dimineata cu care ma trezesc eu este doar preludiul noptii ce va urma." "Dar mie mi se pare a fi dimineata in toata regula..."Imi spune suparata, lovind in pieptul meu cu putere, .."Caci uite-l, EL este aici!" Zambesc fals.Ii zambesc fals.Ii intorc spatele si plec. Ideea:nu pot sa percep sentimentul, ceea ce denota ca sunt o persoana superficiala.Inteleg si de ce, sunt o pustoaica de 18 ani si nu pot sa am pretentia sa inteleg tot ce se intampla in jurul meu.As fi ipocrita si nu vreau.Daca as fi ipocrita as intra in randul maselor si nu vreau.Daca as intra in randul maselor, atunci as pierde orice contact cu lumea mea, adica cu felul meu unic de a fi;si evident nu vreau!Nu vreau sa mi se spuna ca nu stiu cui ii aduc aminte de nu stiu ce ex- prietena,as cadea in banal si repet,nu vreau. De aceea zambesc fals, de aceea imi intorc privirea de la inima mea chiar daca ea e cea care trage sforile in realitate si nu ratiunea. Ratiunea mea momentan este de fapt inima mea imbracata intr-un costum sobru;si totusi, tot ratiune se numeste.Pe ea o bag la inaintare cand trebuie sa gandesc "corect".De altfel, am folosit aceasta "masca" atat de des incat "ratiunea" incepe sa domine.Cu alte cuvinte incep sa fac diferenta intre ratiune si sentiment, chiar daca in mine nu sunt inca dezvoltate total si sunt inca alipite una de calalta; ca urmare, nu pot functiona una fara cealalta. Insa singurul loc in care mai "gandesc" cu inima este...lumea mea(pe care am mentionat-o putin mai sus).Lumea mea-Candy Land(lumea viselor din zahar candel).

Suna superficial, nu-i asa?