Freedom has rules...

Nu stiu ce ziceti voi, dar mie-mi place sa ma urc in poduri...

Stiti voi, camerele acelea de deasupra celorlalte camere, de obicei cu geamuri aburite in forma de triunghi...
poduri ce miros a lemn vechi, a praf si a naftalina...
poduri in care mai mult ca sigur vei gasi un cufar masiv si vechi de-al strabunicii Aglaia, umplut pana la refuz cu haine si accesorii dintr-o epoca trecuta, dar care si-au pastrat pana in zilele
noastre delicatetea miscarilor sau umbrele parfumurilor puternice, greoaie, Cartier sau Channel.

Esarfe, albume legate in piele rosie, scorojita, impodobite cu ciucuri grei de praf si poze sepia ale strabunicului in primii ani de armata sau ale bunicii, in primii ani de scoala, purtand sorturi albe, apretate si pampoane la capat de codite.
Scrisori patate cu cerneala si cafea neagra, cubaneza.
Cateva carti despre "Cum sa croiesti rochii pentru ocazii speciale" si "1001 preparate din ciuperci".
Un aparat vechi Smena cu care bunicul pozase palaria de paie a bunicii ce zbura neoprita peste mandarinii cruzi din Libia.
Cateva sticle goale de parfum "Tendre Poison", o pereche de manusi albe din matase, putin ingalbenite in capetele degetelor aratator si mijlociu de la port-tigaret-ul bunicii, bilete la teatru si la cinema inghesuite intr-un portofel din piele maron, o caciula de blana de vulpe polara care cam incepuse sa cheleasca pe alocuri, alte poze vechi cu pete decolorate in colturi, de parca picurase alcool pe ele.
Corsete dantelate, pojartiere, ciorapi de matase lungi cu benzi inflorate la capat, jartiere, sutiene ce miroseau au parfum de piele si de muzic-hall.

Poduri in care aerul innecacios si plin de praf iti intra in plamani si-ti da impresia ca ai inhalat acelasi aer ca si stramosii tai care au urcat acolo.
Ma uit in oglinda si parca ma vad imbracata cu o rochie rosie ala' Audrey Hepburn, cu manusi negre din dantela si palarie asortata, cu flori pe borurile stranse. Cu pudra roz in obraji si codite lungi de tus la capatul exterior al ochilor.
Imi imaginez strazile pe care ma plimb, pavate cu piatra cubica,aglomerate.
Bacaniile arhipline, terasele cu nenumarate flori in jardinierele din fier forjat, fuste "pepit" si pantofi cu toc decupati ce fac acel zgomot elegant, de doamna grabita. Ferestre deschise, cu draperii rosii din catifea ce lasa sa se auda din strada Frank Sinatra sau Little Richard. Decoratii impopotonate in stil victorian la fiecare colt de balcon.Vanzatori ambulanti de mere glazurate si jeleuri de fructe. Miros de cafea prospat macinata si de baloane de sampanie.
Fosnet de pungi de cadouri.
Edith Piaf de la patefonul magazinului de muzica, ticsit cu viniluri scumpe, de import.
Mama fugind spre papetaria de langa magazinul cu rochii de mireasa, in vitrina careia spera sa mai zareasca o data gheisha din portelan care zambeste fericita, tinand cat se poate de delicat cu ambele maini, o umbrela roz din hartie creponata.
Papusa care imi zambeste de-acum sters de pe marginea toaletei din cedru placat cu marmura de la capul patului meu.


De-asta ma atrag podurile. Sunt ca niste portaluri: vreau s-o revad pe strabunica, pac ma duc in pod, imi ingrop fata intr-una din rochiile ei de seara si deja mi-o imaginez langa mine, cum imi arunca o perche de pantofi de catifea neagra si ma pune sa probez cateva rochii ce-mi trebuiesc scurtate. Sau care-mi ofera o cana de ceai din fructe de padure, ghimbir si scortisoara. Sau bunicul care ma invata cum sa tin o pusca in mana si cum sa zic "te iubesc" in rusa. Care imi strecoara cateva ciubucuri colorate si cateva monede de ciocolata in buzunarul rochitei mele rosii.
Daaa, rochita mea rosie cu flori brodate pe unicul buzunar; buzunar in care de obicei ascundeam zahar cubic si felii de paine afundate in magiun de prune.

Rad. E cald. Suofocant chiar. Incep sa picotesc putin.
-Da bunico, e atat de cald la tine...si mirose a mandarine prospat curatate...dar bunicul cand vine? Nu nu mi-am facut patul bunico, e atat de cald...am lasat geamul deschis sa se aeriseasca. E frumos la tine, miroase a mandarine...